Oficialii Serie A au confirmat implementarea tehnologiei pe linia porții din următoarea stagiune.
Maurizio Berreta, președintele Serie A, a făcut public anunțul în urma unei întâlniri ce a avut loc vineri. Șeful campionatului italian a confirmat că toate cluburile au fost de acord cu schimbarea.
De asemenea, Beretta a adăugat că sunt luate în considerare trei sisteme diferite: cel utilizat în Premier League, cel care a fost utilizat la Campionatul Mondial din vară, și încă o a treia variantă, caracterizată drept „o tehnologie inovativă”. Există posibilitatea ca, odată ales, sistemul să fie utilizat pentru finala Cupei Italiei din acest sezon, programată pe 7 iunie, sau în august, cu ocazia Supercupei Italiei.
La turneul final din Brazilia, Franța a fost prima echipă care a beneficiat de pe urma tehnologiei pe linia porții, în confruntarea cu Honduras (Foto: AFP)
Sistemul Hawke-Eye (cel folosit deja în Premier League) constă în 14 camere de mare viteză, inclusiv câte una pentru fiecare poartă fixate pe acoperișul stadionului. Atunci când mingea ajunge în zona porții, mișcările îi sunt înregistrate de camere și software-ul îi calculează poziția exactă din diferite unghiuri, chiar și dacă este vizibilă doar o mică parte a balonului. Imediat după ce mingea depășește clar linia porții, sistemul transmite într-o secundă un semnal acustic către casca purtată de arbitru. De asemenea, ceasul arbitrului vibrează și afișează mesajul „Gol”. După câteva secunde, imagini realizate cu ajutorul camerelor instalate în dreptul liniei porții sunt prezentate pe ecranele de la stadion pentru spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER